Tensiunea oculară, cunoscută și sub denumirea de presiune intraoculară reprezintă presiunea fluidului din interiorul ochiului. Această presiune este esențială pentru menținerea formei globului ocular și pentru funcționarea corectă a structurilor sale interne. Un echilibru delicat între producția și drenajul acestui fluid (umoarea apoasă) asigură o tensiune oculară normală. Atunci când acest echilibru este perturbat, poate apărea tensiune oculară mare, o condiție care, deși adesea asimptomatică în stadiile incipiente, poate avea consecințe grave asupra vederii.
Ochiul produce în mod constant umoare apoasă, un fluid limpede care hrănește structurile interne ale ochiului, cum ar fi cristalinul și corneea. Acest fluid circulă prin interiorul ochiului și este drenat printr-o rețea complexă de canale situate în unghiul dintre iris și cornee. Dacă producția de umoare apoasă este prea mare sau dacă drenajul este blocat sau insuficient, presiunea din interiorul ochiului crește, rezultând în tensiune oculară mare.
Care sunt cauzele care duc la creșterea tensiunii oculare?
Există o serie de factori și afecțiuni care pot contribui la creșterea tensiunii la nivelul ochilor.
Glaucomul
Cea mai frecventă cauză este glaucomul, o boală oculară progresivă care afectează nervul optic. În multe forme de glaucom, tensiunea oculară crescută joacă un rol esențial în deteriorarea fibrelor nervului optic, ducând în timp la pierderea vederii.
Obstrucția căilor de drenaj
Diverse condiții pot bloca sau îngusta canalele de drenaj ale umorii apoase. Printre acestea se numără depuneri de pigment (sindromul de dispersie pigmentară), acumulări de material proteic (sindromul pseudoexfoliativ) sau închiderea unghiului iridocornean (glaucomul cu unghi închis).
Producția excesivă de umoare apoasă
În unele cazuri, ochiul poate produce o cantitate anormal de mare de umoare apoasă, depășind capacitatea de drenaj.
Medicamente
Anumite medicamente, în special corticosteroizii (administrați sistemic sau sub formă de picături oculare), pot crește tensiunea oculară la unele persoane.
Traumatisme oculare
Leziunile oculare pot afecta mecanismele de producție și drenaj ale umorii apoase, ducând la creșteri ale tensiunii oculare, uneori chiar și la distanță de traumatism.
Inflamațiile oculare (uveită), tumori oculare sau cataracta avansată pot, în anumite situații, să determine creșterea tensiunii oculare.
De asemenea, există o predispoziție genetică pentru glaucom și, implicit, pentru tensiune oculară mare. Persoanele cu istoric familial de glaucom au un risc mai ridicat.
Simptome tensiune oculară
Un aspect important de reținut este că, în majoritatea cazurilor, o tensiune oculară mare nu prezintă simptome evidente, în special în stadiile incipiente. Aceasta este una dintre principalele dificultăți în depistarea precoce a glaucomului. Pacienții pot avea o tensiune oculară crescută semnificativă, fără a experimenta durere sau modificări vizuale notabile, până când leziunile nervului optic sunt avansate și ireversibile.
Cu toate acestea, în anumite situații, creșteri bruște și semnificative ale tensiunii oculare pot provoca simptome. Acesta este și cazul unui atac acut de glaucom cu unghi închis:
- Durere oculară severă și bruscă: Aceasta este o durere intensă, profundă în interiorul ochiului, care apare brusc și se agravează rapid. Este cauzată de creșterea bruscă și semnificativă a presiunii intraoculare, care irită terminațiile nervoase din ochi.
- Roșeață oculară: Albul ochiului (sclera) devine roșu sau injectat cu sânge. Aceasta se întâmplă deoarece creșterea bruscă a presiunii poate duce la dilatarea vaselor de sânge de la suprafața ochiului.
- Vedere încețoșată: Vederea devine neclară, ca și cum ai privi printr-un voal sau sub apă. Aceasta este cauzată de presiunea crescută care afectează funcția corneei și a altor structuri oculare.
- Halouri colorate în jurul luminilor: Pacienții pot observa inele sau cercuri colorate în jurul surselor de lumină, cum ar fi becurile. Acest fenomen este cauzat de edemul cornean (acumularea de lichid în cornee) indus de presiunea intraoculară foarte mare, care dispersează lumina în culorile spectrului.
- Greață și vărsături: Aceste simptome sistemice pot apărea din cauza stimulării nervului vag, ca răspuns la durerea intensă și la creșterea bruscă a presiunii intraoculare. Prezența greței și a vărsăturilor, alături de simptomele oculare, ar trebui să ridice suspiciunea unui atac acut de glaucom.
Aceste simptome indică o creștere rapidă și periculoasă a tensiunii oculare, care poate duce la deteriorarea rapidă și ireversibilă a nervului optic . În consecință, la pierderea permanentă a vederii în câteva ore sau zile, dacă nu se intervine prompt.
Aceste simptome necesită asistență medicală oftalmologică urgentă, deoarece un atac acut de glaucom poate duce rapid la pierderea vederii.
În cazuri mai cronice sau cu creșteri mai moderate ale tensiunii oculare, pot apărea simptome de tensiune oculară subtile și nespecifice. Adesea, acestea nu sunt atribuite direct presiunii oculare crescute:
- Disconfort ocular vag sau senzație de presiune în ochi
- Dureri de cap, în special în zona frontală sau în jurul ochilor
- Oboseală oculară
- Ocazional, vedere încețoșată tranzitorie
De subliniat este faptul că aceste simptome pot avea numeroase alte cauze și nu sunt indicatori specifici ai tensiunii oculare mari. De aceea, singura modalitate sigură de a evalua tensiunea oculară este printr-un examen oftalmologic complet, care include măsurarea presiunii intraoculare (tonometrie).
Diagnosticarea tensiunii oculare mari
Măsurarea tensiunii oculare este o parte esențială a examenului oftalmologic de rutină. Tonometria este procedura prin care se măsoară presiunea din interiorul ochiului. Există diferite metode de tonometrie, cea mai frecvent utilizată fiind tonometria Goldmann, care implică aplatizarea ușoară a corneei sub anestezie locală.
O valoare normală a tensiunii oculare este considerată, în general, între 10 și 21 mmHg (milimetri coloană de mercur). Cu toate acestea, este important de reținut că unele persoane pot dezvolta glaucom chiar și cu o tensiune oculară în acest interval (glaucom cu tensiune normală). Alte persoane pot avea o tensiune oculară ușor crescută fără a dezvolta leziuni ale nervului optic (hipertensiune oculară).
În plus față de tonometrie, medicul oftalmolog va efectua și alte examinări pentru a evalua riscul de glaucom și impactul tensiunii oculare asupra sănătății ochilor, incluzând:
- Examinarea nervului optic, pentru a identifica eventuale semne de deteriorare glaucomatoasă.
- Testarea câmpului vizual (perimetria, pentru a detecta pierderile de vedere periferică, un semn caracteristic al glaucomului.
- Gonioscopia, pentru a examina unghiul de drenaj al umorii apoase.
- Tomografia în coerență optică (OCT), pentru a obține imagini detaliate ale straturilor retinei și ale nervului optic.
Scopul principal al tratamentului pentru tensiune oculară mare este de a reduce presiunea intraoculară pentru a preveni sau încetini deteriorarea nervului optic.
Opțiunile de tratament includ:
-
Medicație: Picăturile oftalmice sunt cel mai frecvent tratament inițial pentru reducerea tensiunii oculare. Există diferite clase de medicamente, fiecare având un mecanism de acțiune specific (reducerea producției de umoare apoasă sau creșterea drenajului).
-
Tratamentul cu laser: Diverse proceduri laser pot fi utilizate pentru a îmbunătăți drenajul umorii apoase.
-
Chirurgia: În cazurile în care medicația și tratamentul laser nu sunt suficiente pentru a controla tensiunea oculară, se pot efectua intervenții chirurgicale. Scopul acestora este de a crea noi căi de drenaj pentru umoarea apoasă. Printre cele mai des întâlnite tipuri de intervenții se numără trabeculectomia, precum și implantarea de valve de drenaj.
Managementul tensiunii oculare mari este adesea pe termen lung și necesită monitorizare regulată de către medicul oftalmolog. Acest lucru este necesar pentru a ajusta tratamentul în funcție de evoluție și de răspunsul individual al pacientului.
Controalele oftalmologice regulate, care includ măsurarea tensiunii oculare, sunt esențiale pentru depistarea precoce și managementul adecvat al acestei afecțiuni.